Acord prestări servicii - Website de prezentare

I. PĂRȚILE CONTRACTANTE

1.1. S.C. BRINGIT MEDIA S.R.L. cu sediul social în Cluj-Napoca, str. Între Lacuri nr. 45 , județul Cluj, având codul unic de înregistrare nr. 46878574 și număr de ordine în Registrul Comerțului J2022005925124, cont IBAN RO44BTRLRONCRT0660771401 deschis la Banca Transilvania, e-mail contact@sitegratis.ro, reprezentată prin Criste Paula Gabriela, în calitate de Administrator, denumită în continuare Contractor,

și

1.2. [Datele dumneavoastră vor fi completate automat prin completarea câmpurilor din josul paginii} în calitate de Contractant

II. DEFINIȚII

2.1. Conținut – toate fișierele și textele transmise de Contractant înainte de demararea proiectului, pe care Contractorul le va utiliza pentru realizarea website-ului.

2.2. Conținut nou – orice materiale transmise de Contractant după demararea proiectului (ex. texte suplimentare, imagini noi, pagini adiționale).

2.3. Găzduire (hosting) – spațiul de pe un server unde pot fi încărcate fișierele site-ului.

2.4. Revizuire – o sesiune de modificări solicitate de Contractant (ex. mutarea unui element, modificarea unei culori, ajustarea dimensiunii unui element etc.).

III. DISPOZIȚII GENERALE

3.1. Contractorul se obligă să realizeze gratuit un site conform specificațiilor prezentate în prezentul contract, fără a solicita Contractantului achiziționarea de servicii premium. Site-ul va fi funcțional și compatibil cu dispozitive Desktop/Laptop și mobile.

3.2. La finalizarea site-ului, Contractorul va furniza datele de acces în panoul de administrare WordPress și va permite editarea conținutului prin intermediul constructorului Elementor, fără posibilitatea modificării structurii sau funcționalității site-ului.

3.3. Contractantul poate utiliza site-ul în orice material publicitar sau ca mijloc de contact, fără a menționa Contractorul.

3.4. Informații suplimentare sunt disponibile public pe www.sitegratis.ro.

IV. PROCEDURA DE REALIZARE A WEBSITE-ULUI

4.1. Servicii gratuite oferite de Contractor:

    • Instalare și configurare WordPress;
    • Crearea unui site funcțional compatibil cu Desktop și Mobile;
    • Crearea a maximum 12 pagini (inclusiv o pagină principală, pagini secundare cu șablon personalizat, pagină de contact, galerie foto/video);
    • Utilizarea materialelor multimedia licențiate, dacă este necesar;
    • Completarea paginilor cu conținutul furnizat de Contractant (maxim 12 pagini A4, text 12pt, max. 30 imagini/video YouTube/Vimeo);
    • Adăugarea logo-ului furnizat de Contractant;
    • Adăugarea modulului Google Maps;
    • Crearea unui formular de contact cu până la 10 câmpuri.

4.2. Contractorul va furniza un chestionar pentru colectarea conținutului (online sau în format .doc). Fără completarea acestuia, proiectul nu poate fi realizat.

4.3. Site-ul va fi realizat în termen de maximum 30 zile din momentul confirmării conținutului complet de către Contractor.

4.4. Chestionarele incomplete vor fi returnate Contractantului pentru completare.

4.5. Textele transmise nu vor fi corectate/modificate de Contractor.

4.6. Finalizarea site-ului va fi notificată prin e-mail, împreună cu linkul de acces.

4.7. Contractantul are la dispoziție 7 zile pentru a trimite o listă clară de modificări punctuale. Revizuirea gratuită nu include Conținut nou. Adăugarea acestuia va fi taxată cu 250 lei/oră.

4.8. Dacă modificările nu sunt trimise în termenul menționat, sesiunea de revizuire se consideră încheiată.

4.9. Contractorul va realiza revizuirea în termen de maximum 30 zile lucrătoare (de regulă în maximum 15 zile lucrătoare).

V. OBLIGAȚIILE CONTRACTANTULUI

    • 5.1. Să furnizeze textele și imaginile necesare;
    • 5.2. Să asigure găzduirea web WordPress de la QuickHost în termen de 3 zile lucrătoare;
    • 5.3. Să trimită materialele în mod clar, organizat și complet prin chestionarul furnizat;
    • 5.4. Să verifice corectitudinea datelor transmise și recepționate;
    • 5.5. Să transmită materialele în termen de 21 zile pentru a respecta termenul de livrare. În caz contrar, finalizarea poate fi amânată până la 6 luni, în funcție de disponibilitate;
    • 5.6. Să păstreze în footer-ul site-ului mențiunea „Website realizat de către SiteGratis.ro”.

VI. OBLIGAȚIILE CONTRACTORULUI

    • 6.1. Să realizeze site-ul conform secțiunii IV;
    • 6.2. Să încarce site-ul pe domeniul furnizat de Contractant. Mutarea ulterioară pe alt domeniu este taxată cu 400 lei + TVA;
    • 6.3. Să trimită datele de acces după încheierea sesiunii de revizuire;
    • 6.4. Să păstreze confidențialitatea datelor contractuale.

VII. DURATA ȘI ÎNCETAREA CONTRACTULUI

7.1. Prezentul contract intră în vigoare la data semnării de către ambele părți și este valabil până la finalizarea serviciilor prevăzute în acesta.

7.2. Oricare dintre părți poate denunța unilateral contractul, cu o notificare scrisă transmisă cu minimum 5 zile lucrătoare înainte.

7.3. În cazul încetării contractului din culpa Contractantului după demararea lucrărilor, Contractorul are dreptul de a solicita contravaloarea muncii prestate până în acel moment (250 lei/oră, conform tarifelor aplicabile).

VIII. FORȚA MAJORĂ

8.1. Niciuna dintre părți nu este responsabilă pentru neexecutarea obligațiilor contractuale în caz de forță majoră, așa cum este definită de lege (ex. calamități naturale, incendii, războaie, blocaje de rețea sau servicii IT esențiale etc.).

8.2. Partea afectată va notifica cealaltă parte în termen de 5 zile de la apariția evenimentului și va face toate eforturile pentru limitarea efectelor.

IX. PROTECȚIA DATELOR PERSONALE

9.1. Contractorul prelucrează datele personale ale Contractantului în scopul realizării site-ului, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR).

9.2. Datele colectate (nume, e-mail, materiale transmise) sunt utilizate exclusiv în scopul prestării serviciilor și nu vor fi transmise terților neautorizați.

9.3. Contractantul are dreptul de acces, rectificare, ștergere și opoziție privind datele sale personale, printr-o cerere scrisă transmisă la contact@sitegratis.ro.

X. DISPOZIȚII FINALE

10.1. Prezentul acord este guvernat de legislația din România. Orice conflict va fi soluționat pe cale amiabilă, iar în caz de eșec, de către instanțele competente.

10.2. Nicio parte nu este responsabilă pentru pierderi indirecte (ex. venituri, profituri, întârzieri etc.).

10.3. Contractorul nu garantează profit, vânzări sau promovare garantată prin realizarea website-ului.

10.4. Orice modificare a acestui contract se face în scris și se atașează prezentului document.


Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi diferite funcții și pentru a măsura traficul nostru. De asemenea, partajăm informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de social media, publicitate și analiză. View more
Cookies settings
Accept
Refuz
Privacy & Cookie policy
Privacy & Cookies policy
Cookie nameActive
Ce sunt cookie-urile?Cookie-urile sunt fragmente de text plasate in computerul dumneavoastra de catre site-urile pe care le vizitati. Aceasta tehnologie de stocare automata a datelor este foarte raspandita si se foloseste pentru a colecta informatii precum tipul de browser si sistemul de operare, pagina sursa, denumirea domeniului din care vizitatorul s-a conectat la site-ul Sitegratis.ro etc, cu scopul de a intelege cum folosesc vizitatorii aceasta pagina de web. „Cookies” ne ajuta sa adaptam continutul website-ului in functie de nevoile dumneavoastra.Cum si de ce folosim cookie-uri?Folosim cookies pentru a imbunatati utilizarea si functionalitatea site-urilor noastre si pentru a intelege mai bine modul in care vizitatorii utilizeaza aceste site-uri, precum si serviciile oferite de catre acestea. Stocarea de cookies pe calculatorul dumneavoastra ne ofera o modalitate usoara si convenabila pentru a personaliza sau a imbunatati experienta dumneavoastra pe site-urile noastre si pentru a face urmatoarea vizita mai placuta. Noi nu folosim cookies pentru a colecta informatii personale, cum ar fi numele dumneavoastra, cu toate acestea, putem face legatura intre informatiile continute intr-un cookie si informatiile dumneavoastra. cu caracter personal colectate prin alte mijloace (de exemplu, formularele de inregistrare).
Save settings
Cookies settings